Sunt șanse mari ca prințesele (de jucărie sau din basme) cu care luăm contact în copilărie să rămână în mintea noastră drept corespondentele femeilor perfecte. Și atunci, e clar de ce acestea nu ar trebui să fie toate blonde cu ochii albaștri. Cum se întâmpla atunci când eram eu mică, prin anii ’90.
Joaca are un rol important în educație, oferind oportunități de dezvoltare emoțională și socială, ajutându-i pe pitici să înțeleagă mai bine diversitatea și lumea modernă.
De altfel, un studio LEGO arată că 80% dintre copii și-ar dori să existe mai multe jocuri cu personaje care să le semene, cu care să se identifice mai ușor.
Colecția LEGO Friends s-a reinventat anul acesta din dorința de a le dezvolta celor mici creativitatea, de a le antrena prin joacă îndemânarea, de a le vorbi despre lumea modernă (regăsim panouri solare, placă de skateboard, cameră video, laptop, microscop, joc electronic, tonomat muzical, canistră pentru reciclat), dar și pentru a le demonstra cât de puternice sunt prieteniile autentice, ajutându-i să se identifice mai ușor cu personajele preferate, fie ele jucării, personaje de basm sau desene animate.
Acele prietenii care te dezvoltă și te ajută să fii un om mai bun, indiferent de bariere. Motiv pentru care noul univers LEGO Friends include un număr mai mare de tonuri ale pielii, culturi diferite sau dizabilități fizice vizibile (o fetiță cu o mână amputată, un câine în scaun rulant). Mai mult decât atât, colecția încurajează copiii să îngrijească animale în timp ce construiesc. Iar asta nu poate decât să mă bucure, fiind în perfect acord cu exercițiul nostru de acasă, acolo unde Namiko și Tiago cresc alături de 3 căței iubitori.
Apropo de desene animate, serialul LEGO Friends (disponibil pe Youtube pe canalul oficial LEGO) surprinde și el fel de fel de provocări moderne, include personaje cu diferențe la nivelul membrelor, sindrom down, anxietate, vitiligo, dar și un câine cu scaun rulant. Indiferent de greutăți, prietenii își unesc forțele pentru a le depăși, în timp ce pasiunile, obstacolele și chiar diferențele îi ajută să se împrietenească. Pentru că e sănătos să le acceptăm și normalizăm pe toate – ideale sau nu – în viețile copiilor noștri.
În altă ordine de idei, joaca e binevenită la orice varsta. După ce Namiko a descoperit în vacanța de iarnă parcurile LEGOLAND, acum construim frecvent împreună, dezvoltând micul nostru orășel din cărămizi LEGO.