Timpul zboară cu viteză. Sunt mămică de 3 luni.

De câte ori mă pregătesc să mă vait că îmi este greu, de atâtea ori mă gândesc cât de greu trebuie să le fi fost mamelor și bunicilor noastre să-și îngrijească bebelușii acum 30 de ani sau mai mult.

Primul gând e legat, invariabil, de lipsa scutecelor de unică folosință. Imediat îmi trece cheful de văicăreală…

Apoi, de când a venit Namiko pe lume n-am mai bătut potecă înspre magazine, din dorința de a petrece cât mai mult timp cu bebelina.

Și, totuși, unele cumpărături sunt de neamânat. Cu atât mai mult dacă ai și un nou – născut prin ogradă.

Ca să scăpăm de grija scutecelor, am zis să profităm de oferta de pe eMAG pentru Pampers Premium Care Mega Box și să dăm rapid comandă.

Mi-a atras atenția prețul avantajos al Mega Box-ului (120 bucăți), iar o socoteală rapidă m-a convins că intervalul 5 – 9 kg (numărul 3) sună bine pentru noi o bună perioadă de timp de acum înainte.

Chiar și pentru fiica lui Gulliver, care crește într-o săptămână cât alții în două.

Carevasăzică, trăiască shopping-ul online și super ofertele. 🙂

Apropo, Namiko aniversează astăzi 3 luni de viață. Cele mai minunate 3 luni!

Cât despre ursulețul lui Namiko, el poartă acum chiloței doar la ședințe foto. În rest nu-i face concurență fălcoasei iubite, deși recunosc că în timpul sarcinii m-a ajutat să-mi fac antrenamentul la legat scutece.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
2 comentarii despre "Timpul zboară cu viteză. Sunt mămică de 3 luni."
  1. Si eu tot de la eMAG am cumparat in urma cu vreo 2 saptamani, am prins o promotie buna pentru Pampers Premium Care Jumbo Pack 2 Nou Nascut, 3-6kg, am platit doar 74 lei. 🙂

    Sa fie sanatoasa micuta, sa va bucurati de ea! Arati minunat! <3

Leave a Reply to Silvia

Your email address will not be published.