Primesc frecvent intrebari legate de dieta mea: daca mananc, ce mananc, la ce ore mananc?
Recunosc, complimentul asociat ma bucura – ca asa suntem noi, femeile, sensibile la treburi din astea.
Totusi, asa cum am mai spus-o, n-am niciun secret nemaiauzit si nici vreo dieta minune transmisa din generatie in generatie. Cu toate ca mi-ar fi placut sa fie asa…
Sunt pur si simplu disciplinata alimentar – atenta sa nu fac excese, in speta – dar nu ma privez de nicio placere vinovata.
Ciocolata, painea, cartofii prajiti, ba chiar si shaorma fac parte din meniul meu, atata timp cat metabolismul inca imi permite. Sunt o norocoasa, recunosc.
Metabolismul si sotul, desigur, care invidios pe arderile mele intensive ma incurajeaza sa mananc fara grija.
Poate – poate nu-l mai cicalesc nici pe el cu dieta, asta-i e motivatia.
Cat despre preferinte culinare… am tot vorbit aici pe blog despre ele.
Am impartasit adesea retetele mele preferate, am primit feedback si chiar recomandari care sa faca preparatele mai gustoase, mai economice sau mai putin calorice.
Ceea ce nu banuiesti probabil – mi s-a spus ca aparent nu dau semne – e ca atunci cand mi se face foame ma transform intr-un veritabil Tazmania. Ei bine, da, fac parte din categoria aceea de oameni care fac urat la foame.
Nu-mi place s-o spun, dar cand mi se face foame devin apatica, ma lamentez necontenit si ma gandesc obsesiv la mancare, fara sa ma mai pot concentra la nimic altceva.
Cand mi se face foame trebuie sa mananc si punct. Fara amanare, fara alte explicatii.
Caci de nu… nu te mai intelegi cu mine neam. Mi se pune pacla aia groasa pe ochi si da-i inainte Andreeo…
”Mi-e foame, mi-e foame!”, ”Aoleu, mi-e foame!”’, ”Sariti, nu mai pot de foame!”, ”Valeu, simt cum mi se face gaura in stomac, vreau mancare!” etc.
Fireste, onomatopeele pot continua, dar sigur ai prins ideea din zbor, asa ca n-are rost sa mai insist.
Si daca tot a venit vorba… hai sa ne descretim impreuna fruntile dupa o lunga zi de munca – una de marti, pe deasupra – cu o poveste pe aceeasi tema.
Una personala ce dateaza de acum vreo 2 ani, dintr-un concediu de peste mari si tari.
Se facea ca ma scosese sotul la plimbare in strainataturi. Sa vizitam, sa mai schimbam aerul…
Ne saturaseram de atatea insule – mai ales de insulele in care ajunseseram noi, respectiv cele Mari si Mici ale Brailei – si am zis s-o luam la pas, sa exploram continentul.
Si ne-am plimbat, si iar ne-am plimbat, am luat la rand fiecare coltisor de pe harta, am intrebat un ghid ce-i de vazut prin zona si apoi… ne-am mai plimbat putin, ca tot face bine la orientare si la conditia fizica.
Si cum ne plimbam noi ca niste gugustiuci si faceam poze cu peisajele, inevitabil, dupa vreo cateva ore s-a produs nefericirea.
Mi s-a facut foame.
Dar nu orice fel de foame, iti jur ca m-a palit ‘a mai crunta si mai grea foamete din toate cate am patit.
Taman in mijlocul pustiului. In interiorul unui Parc National verde si urias, plin de vegetatie si niscaiva pasarele, in care poate doar radacinile de copac sa fi fost cea mai apetisanta optiune din meniu.
Ai ghicit… nici urma de chiosc, d-apoi vreo crasma de cartier care sa-mi vanda macar un pumn de alune sau de seminte de bostan.
Si foamea crestea, si crestea, doar al meu se incapatana sa ramana cu aparatul lipit de ochi, insensibil la odele mele triste.
Nici nu voia sa auda de pauza de masa, tragea cadru dupa cadru in rafala, in ideea ca abia cand isi termina diapozitivele de la digital ne abatem din drum. Pesemne niciodata, asta imi era senzatia.
Si eu urlam de foame si el ‘‘Batman, Batman!’‘, se facea ca nu ma aude.
Pana cand… dupa vreo 1 ora si ceva de chin si zvarcoleli, mi-a iesit in cale: ea, locatia de unde am stiut ca va veni salvarea.
Ii spunea ”Books and more”, ca-n titlu, si se intrezarea departe, ca un miraj. De fapt nici nu mai conta ca era departe, important era sa sune promitator.
Zadarnic a incercat al meu sa ma convinga ca ‘‘Books and more” nu-i ce cautam, eu o tineam una si buna.
Pai cum sa nu fie ”more’‘ cel putin paradisul sandwich-urilor preambalate, daca nu o alta intruchipare fonetica pentru ‘‘gourmet‘‘?
Am simtit eu din capul locului ca ‘‘more‘‘ e de fapt ‘‘mancare‘‘ si ca inamicul – sotul, zic – incerca sa ma tina departe de ea.
Cum sa nu mergem 500 metri pe jos – i-as fi facut si in mersul piticului – cand mirosul imbietor de mancare imi gadila narile de la o posta?
Evident, dupa insistentele mele duse pana in panzele albe – cu ultimele puteri – mi-am deplasat fizicul anemiat pana la grozavul si mult asteptatul ‘‘Books and more’‘.
Acolo unde am gasit carti – dupa cum era de asteptat – si… multi magneti de frigider, brelocuri si semne de carte. Aveau si ”more”, vorba aceea… 🙂
Ok, recunosc, fac urat la foame. Quod erat demonstrandum.
Dar si localnicii astia-s dos sucit. Pai nu puteau sa-i spuna clar ‘‘Souvenir and book store”, sa stie tot omul la ce se inhama?
P.S.: Apropo de shaorma, daca ajungi in zona iti recomand sa incerci shaorma de vita din Baneasa, de langa celebrii mici de la Cocosatu’.
E senzationala.
Stiu, vei spune ca am shaorma in sange si ca de aia o laud, ca doar sunt nascuta si crescuta in Dristor, dar pe cuvant ca n-are a face.
Incearc-o si mai stam de vorba.
Am ras copios de ma doare burta! Ma regasesc ! Doar ce eu umblu cu ciocolate la mine ! Mai nou pt ca plec dimineata si nu stiu cand mananc si unde ajung cei ce ma cunosc pentru a avea liniste realizeaza cand au trecut xxx ore si n-am mancat intreaba in soapta comandam ceva mancare ??? Daca nu pot manca pt ca trebuie sa ma super concentrez si am constata ca daca am burta burdusita nu mai pot gandii ca-mi coboara sangele din cap in burta ei incet scot bomboane,ciocolate,placinte cu branza dulce si ei stiu . N-a luat e e CLAR intr-o ora vine ,rupe frigiderul si intreaba DOAR ATATA avem ??? In vacante exact asa fac !
Paradoxal, bag de seama ca femeile fac mai urat la foame decat barbatii.
Daca ai ras, ma declar multumita. Printre atatea emotii la clinica face bine la ten. 🙂
Si eu patesc la fel cand mi-e foame. Nu ma pot concentra la altceva si ma gandesc numai la mancare. A fost foarte amuzanta povestioara ta 🙂
Pe cuvant de cercetas ca-i 100% adevarata. Inca am mai omis o parte din insistente mele si filmele cu mancare pe care mi le facusem in cap in drum spre promitatorul “Books and more”. Am zis sa nu va plictisesc…
Mama lui de “more”, ca n-o sa-l mai uit. :))
Savurosa 😀 intamplarea,parca recunosc pe cineva..mee… cateodata ma mir de mine si de starea pe care o am cand imi este foame
Hai ca mor de ras aici! Zici ca esti neam cu sora mea! Aschiuta si o mana de om de fel dar cand ii e foame, pazea! Ca se transforma in Godzilla gata sa manance tot ce ii sta in cale :))
=)) M-am distrat pe cinste! :)) Eu nu fac urat la foame, adica nu e cu “sonor” :D. Din contra, pentru mine a manca e un chin, un rau necesar si ma enerveaza de multe ori ca trebuie sa mananc :)). Dar am patit de multe ori ca al meu organism viu sa isi ceara drepturile singur. Si atunci incepe el, corpul meu, sa faca urat… atat de urat ca mai bine mi-ar spune prin “viu-grai” (a se intelege aici senzatia de foame care prinde glas prin a mea gura!) ca-i este foame. Dar el nu, el “Batman” (vorba ta 😀 ), el face pe “desteptul” si incepe sa se clatine in orice pozitie as sta. Si se clatina, nu gluma, dar tot fara sa imi spuna ce vrea. Recent am patit-o urat de tot. Nu stiam ce am de nu puteam sa stau in nici o pozitie fara sa ma clatin sau fara sa se invarta totul cu mine. Am fost la un sfert de pas sa sun la salvare (nici macar nu eram in Romania si eram si singura in apartament!) si m-au apucat si toti nervi ca nu stiam ce am. Cred ca mai bine de o ora am incercat toate leacurile babesti ca sa imi revin si nimic… pana la un moment dat cand am zarit pe masa un croasant cu unt de la micul dejun (era ora 22:30 😀 ). De nervi, ca numai de nervi (pe al meu corp) l-am luat de acolo sa il arunc si pana la cosul de gunoi am luat o muscatura din el… si hopa… a inceput apartamentul sa stea pe loc, parca cineva ma tinea si pe mine dreapta si nu mai ameteam… Eeeehhh, deci aia era: foameaaaa! :))))) Cred ca in ziua aia am uitat si am sarit chiar si peste micul dejun :))). Sa vezi dupaia ce nervi m-au apucat ca de ce mai trebuie sa tin socoteala si la mancarea :))))))))))
Nu eşti sănătoasă.