Cum m-am îmbrăcat la botezul fiicei mele.

Portul tradițional m-a inspirat dintotdeauna.

De altfel, v-am arătat cu mândrie ia gorjeană din cufărul străbunicii sau vâlnicul ei vechi de peste 70 de ani, pe care îl am și acum în dressing.

Așa că n-am stat prea mult pe gânduri înainte să hotărâm tematica pentru botezul lui Namiko.

Pornind de la superbele haine de inspirație tradițională (de care și nașii Irina și Răzvan au fost foarte încântați), motivele românești s-au regăsit și pe invitație, meniu, tort, prăjituri, fețe de masă și alte accesorii de sâmbătă.

Și, totuși, vorbim despre un stil tradițional reinterpretat, adus în contemporan. Să fim înțeleși din capul locului…

Alături de aceste două brunete focoase, fiică-mea și nașa.

Revenind la straiele de sărbătoare (fiindcă ne-am adunat la categoria Fashion, totuși), ți-am pregătit un pictorial prin care să-ți povestesc mai multe despre cum am ales să mă îmbrac într-o zi atât de specială din viața mea, ziua botezului fiicei mele.

Nu de alta, dar m-am simțit atât de bine îmbrăcată astfel, încât aș îndrăzni să spun că rochița ar fi potrivită chiar și unei mirese, în cazul în care contextul ar permite-o.

În altă ordine de idei, pentru un plus de senzualitate, află că umerii au elastic și astfel se pot purta căzuți, iar capsele centrale în care se prinde rochia se pot închide toate sau parțial (pentru a-ți dezgoli mai mult picioarele ai putea lăsa ultimele două capse deschise).

În foto port: rochie Morning Breeze de la Blouse Roumaine Shop, sandale Zara, cercei Laura 8, coroniță din flori naturale.

Mda, rochița s-a șifonat, așa cum se presupune că se șifonează o pânză autentică de in.

P.S.: Acesta nu este o postare de tip Ad/ Pub/ Barter.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
6 comentarii despre "Cum m-am îmbrăcat la botezul fiicei mele."
  1. hihi… cate coincidente. Insarcinate in acelasi timp, tu o fetita eu doua , botezul cu aceeasi tematica.
    Probabil ca d-aia imi place asa mult de voi, avem multe in comun.
    Pupici micutei!

  2. Ai fost superbă! Ca o zână… O alegere foarte bună și deosebită! Iar floricelele din păr și coafura…foarte frumoase! Big like!

  3. Iti sta foarte bine! Rochia este superba. Si ai dreptate: ma gandesc sa o port la petrecerea de nunta cu prietenii care nu vor ajunge la nunta:) noi locuind acum in alta tara. Coronita este facuta din florile alese si de mine. Poti sa-mi dai, te rog, mai multe detalii cu privire la decor si unde ai facut invitatiile? M-as bucura foarte mult. Multumesc anticipat.

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published. Required fields are marked *