Cum mă pieptăn astăzi? Cu cărare pe mijloc, ca odinioară.

Dacă ar fi să-ți vorbesc despre al meu hairstyle timpuriu, cel din grădiniță ori din școala generală, ți-aș pomeni – inevitabil – despre freza mea zisă „Doamne ferește castron” și despre nelipsita cărare pe mijloc.

Două laitmotive ce mi-au bântuit copilăria și începuturile stilistice.

Într-atât de mult, încât de îndată ce am simțit că am opțiuni… nici ca am mai vrut să aud de ele.

Așa au trecut mulți ani petrecuți cu cărarea pe dreapta.

Cu toate că știam teoria: Alternând mereu cărarea, vei observa că părul nu se va mai toci la fel de mult.

Ei bine, de curând, am redescoperit – întâmplător – cărarea pe mijloc. Aia școlărească de care mă lepădasem cu atâta îndârjire.

Parcă o văd cu alți ochi. Parca i-aș mai da o șansă.

Ce zici, cărarea pe mijloc e sau nu din nou în tendințe?

Oricum ar fi, fiecare schimbare de cărare realizată de la o zi la alta pare că dă un aer nou tunsorii mele, așa că nici nu e nevoie să mă hotărăsc pe ce parte o prefer. Cărarea, zic.

Ai putea încerca și tu, în cazul în care îți dorești o schimbare minoră de look fără niciun risc.

Foto: Kartal.ro

Makeup: Ina Raicu.

Hairstyle: subsemnata.

Mâine – poimâine apar tunsă castron, să vezi atunci belea!
  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
2 comentarii despre "Cum mă pieptăn astăzi? Cu cărare pe mijloc, ca odinioară."
  1. Cu care pe mijloc, pe dreapta sau pe stânga ești minunata, știi de ce…. pentru ca, atitudinea da tonul.

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.