Cum renunță copiii la scutec?

Nu m-am grăbit să o pun pe Namiko pe oliță. Bănuiam că nu vom ajunge acolo într-o planificare precisă, ci atunci când ea va fi pregătită.

Și, totuși, observând că a început să se ascundă și apoi să anunțe numărul doi (imediat după ce făcea), pe la 1 an și jumătate am început cu teoria. Am cumpărat o oliță (clasică, fără luminițe și cântecele, fără masaj la obrăjori) și i-am povestit la ce se folosește.

În scurt timp am observat că le explica ea musafirilor că scăunelul acela e „câh”. Cu toate că olița era curată ca lacrima, fiind doar plimbată prin cameră pe post de șezătoare.

Apoi am simțit că am intrat în etapa în care puterea exemplului face minuni, prin imitație. Indiferent că ne referim la tranziția de la scutec la toaletă sau la alte activități. 

Așa că am cumpărat și un reductor de toaletă. Pe care a început să ceară, în primă fază doar pentru a ne privi mai de sus. 

Ba chiar am mai cumpărat încă o oliță pentru baie, care să stea fix lângă toaletă. Iar pe olița aceasta am început jocurile. 

De exemplu rupem pătrățele de hărtie igienică. Și încercăm să le numărăm pe degete. 

Sau căutăm „inimioale” pe hărtia igienică.

Apropo de jocuri, ambalajele sunt viața ei. Cu cât sunt mai colorate, au animăluțe ori desene, cu atât o atrag mai mult. Și vin cu și mai multe jocuri numai bune de pus în practică, adăugând în program o adevărată reprezentație dată cu sunetele animăluțelor.

Așa că am căutat și o hărtie igienică care s-o încânte. 

La Zewa am găsit mai multe variante delicate cu pielea, potrivite pentru întreaga familie și foarte utile părinților cu copii mici, care abia învață să folosească olița și apoi toaleta. 

Atât hârtie igienică clasică (uscată), cât și hârtie igienică umedă, ce poate fi folosită complementar cu prima, pentru o igienă și mai bună. Asta fiindcă hârtia igienică umedă și cea uscată folosite împreună îndepărtează mai multe bacterii.

Nouă ne place hârtia igienică umedă pentru că este biodegradabilă (deci blândă și cu mediul înconjurător, nu doar cu pielea), nu conține plastic și este dizolvabilă în apă, ceea ce înseamnă că hârtia igienică umedă se poate arunca direct în toaletă (recomandat până la 3 bucăți simultan). Spre deosebire de șervețelele umede, ce se aruncă doar la coșul de gunoi…

P.S.: Hârtia igienică umedă Zewa este disponibilă în 5 variante: Sensitive, Natural Camomile, Aloe Vera, Kids, Almond Milk, așa că toți membrii familiei, de la cel mai mic la cel mai mare, au de unde alege.

Revenind la strategia de părinte de toddler (12 – 36 luni), fiindcă toți copiii iubesc butoanele, trasul apei poate fi o altă atracție de luat în calcul (încurajând practica după folosirea toaletei).

Altfel, tocmai am comandat și niște chiloței cu prințese pe care știu c-o să-i îmbrace cu drag (Elsa Făcătoarea de Minuni RULZ!), care să ne aducă și ei cu un pas mai aproape de tranziție. Am luat cu duzina, având în vedere că accidentele sunt previzibile și mă aștept ca în cele ce urmează să-i schimb hăinuțele de și mai multe ori pe zi.

Rămâne să vă țin la curent cum decurge treaba cu renunțarea la scutec, măcar pe timpul zilei. Până una – alta simt că momentul este aproape. Iar de câte ori cumpăr scutece mă gândesc să nu-mi fac un stoc prea mare.

Aaa, iar pentru ca rutina să fie completă, nu uităm nici de spălatul pe mănuțe, imediat după ce folosim toaleta (chiar și pentru antrenament, deocamdată). Un alt obicei sănătos exersat intensiv.

*În altă ordine de idei, metoda mea de tranziție înspre toaletă este pur informativă. Te rog să nu iei acest articol drept lecție deschisă, pentru că nu este. S-ar putea ca în cazul tău lucrurile să funcționeze diferit, iar obiceiul creat zi după zi (știu, unii copii sunt așezați pe oliță de la 6 luni, imediat după ce își țin bine echilibrul în funduleț) să fie o variantă chiar mai ușoară sau mai rapidă. Până la urmă orice mamă știe mai bine pentru puiuțul ei.

Advertisement

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter
1 comentariu despre "Cum renunță copiii la scutec?"
  1. Are 3 ani și încă folosește pampers ce m-a ajutat pe mine cu primul copil a fost renunțarea definitiva a pampersului pe timpul verii, de-a lungul zilei, atunci a învățat. Cu al doilea copil a fost mult mai ușor, nu a trebuit sa fac nimic, pur și simplu a văzut la prima și făcea și ea la fel încă de la un an și ceva ☺️

Trimite comentariul tău

Your email address will not be published.