Tag: maternitate

Pielea de bebeluș e marcă înregistrată.

Pielea de bebeluș e marcă înregistrată. Și așa ar trebui să rămână. Urmează 3 contexte diferite cu cel mai mic dintre pupabilii mei de acasă. 1). După cum se vede, la vârsta de 3 luni am început antrenamentele pe salteluța de activități. Mersul de-a bușilea nu se întâmplă așa oricum. Nici tonusul muscular postpartum. Cu…

Primul filmuleț cu TIAGO și mămica. Adică eu.

De câte ori îmi adoarme Tiago în brațe și trebuie să-l pun în pătuț, îmi imaginez cum m-aș descurca să dezamorsez o bombă. Cam așa de fragil se simte somnul lui din primele luni de viață. Și, totuși, dacă mi-a reușit transferul, cât își face ”Superman” siesta… nu-mi văd capul de treabă prin gospodărie. Chiar…

Prin ochii copiilor…

Până și fii-miu a aflat că Moș Crăciun intră prin șemineu. Mă rog, noi avem unul electric… așa că mai bine îi lăsăm ușa deschisă, să fim siguri că nu ne ratează. Făcând un bilanț al anului ce se încheie (tot pentru Moșu’, să știe pe cine cadorisește), amintirile îmi sunt legate mai ales de…

Ce îți iei la tine în bagajul pentru maternitate.

Dacă ești însărcinată în ultimul trimestru, probabil te gândești deja la bagajul pentru maternitate. Și bine faci! Nu știi niciodată când vine sorocul peste tine și fugi ca vântul și ca gândul înspre maternitate. Eu am rulat scenariul acesta în minte de atâtea ori, încât și acum mai visez noaptea trasee Berceni – Băneasa, adaptate…

Cum am ales numele fetiței noastre.

Alegerea unui prenume pentru fetița noastră a adus multă presiune pe umerii noștri de părinți. 🙂 Și cu toate că am simțit de la începutul sarcinii cât de important este să-i găsim un nume care s-o definească până la adânci bătrâneți (drept dovadă am și demarat căutările devreme), am ajuns s-o cunoaștem (9 luni mai târziu)…

Stil de gravidă: cum mă îmbrac în sarcină și ce piese noi intră în garderoba mea de femeie însărcinată.

Pentru că timpul zboară ca nebunul, am ajuns deja la 24 de săptămâni de sarcină. Cu aceeași garderobă… deocamdată. Desigur, hainele îmi sunt mai mulate decât mi-au fost vreodată. Așa că zilele viitoare îmi iau inima și portofelul în dinți și ies la cumpărături. Mi-am propus să dau iama în colecțiile pentru gravide, cu tot…