Pub

Timpul zboară cu viteză. Sunt mămică de 3 luni.

De câte ori mă pregătesc să mă vait că îmi este greu, de atâtea ori mă gândesc cât de greu trebuie să le fi fost mamelor și bunicilor noastre să-și îngrijească bebelușii acum 30 de ani sau mai mult. Primul gând e legat, invariabil, de lipsa scutecelor de unică folosință. Imediat îmi trece cheful de…

A venit momentul să…

Nu mai încape discuție, toți suntem colecționari de Like-uri dobândite în social media. Nu degeaba le contorizăm la fiecare verificare a telefonului mobil, le ținem minte și, atunci când este cazul, ne mândrim cu numărul lor mare. Cu toate acestea, de multe ori pierdem din vedere cea mai importantă apreciere din toate câte există: încrederea de…

Paste cu legume și macrou

Ajunsă în luna a 9-a de sarcină, lumea mă întreabă cum am reușit să nu mă îngraș mult în perioada aceasta. De obicei ridic din umeri și le mărturisesc că am avut noroc. Contrar legendelor urbane, pentru mine sarcina n-a fost o perioadă cu pofte. Adică îmi amintesc că mi se făcea foarte foame în…

Ajutor de nădejde în gospodărie. Face cumpărăturile în locul tău și acum te trimite și în vacanță.

Toamna aceasta îmi propusesem să-mi fac plinul de odihnă și lectură suplimentară. Să fiu zen și feng shui și să am toate bateriile încărcate pentru micuța bebelină ce va intra în viețile noastre la final de noiembrie. Însă de la teorie la practică… renovările de acasă, proiectele mai vechi și pregătirile pentru cea mică îmi…

Interviu cu Paula Turdean, una dintre câștigătoarele concursului ”Fii vedetă #Likeyourself”.

Paula Turdean are 17 ani și este elevă la Liceul de informatică “Tiberiu Popoviciu” din Cluj. Ambiția și încrederea în forțele proprii i-au adus Paulei tot ce și-ar putea dori o adolescentă. E pasionată de programare și sport, dar nu se dă în lături nici când vine vorba de animat atmosfera. Cântă și dansează cu același patos cu…

CONCURS Summer Box Likeyourself: Unboxing Video

Poștașul a sosit zilele trecute cu vești bune! Pentru mine, dar și pentru tine. Ți-am pregătit un nou concurs pe pagina mea de Instagram. Iar 3 kit-uri complete cu cosmetice de vară sunt gata să plece înspre tine prin tragere la sorți. Urmărește video, apoi nu uita să te înscrii în concursul desfășurat pe Instagram.…

Ce am simțit când am aflat că sunt însărcinată…

Intuiția feminină este acel al șaselea simț de care nu mă voi mai îndoi niciodată începând din primăvara acestui an. Acum mi-e clar că femeile își ascultă foarte bine sentimentele. Dar și corpul, deopotrivă. Cumva, am simțit că sunt însărcinată chiar dinainte de a-mi face primul test de sarcină. În cazul meu, cel puțin, câteva…

Mișcarea Likeyourself te trimite în vacanță la New York

Au spus-o alții înaintea mea: încrederea în sine e cheia succesului! Abia atunci când ești în confort cu tine însuți, emani siguranță și optimism prin toți porii. Ei bine, ducând mai departe învățămintele predecesorilor, proiectul Likeyourself ne-a demonstrat în ultimii ani cât de important este „Like-ul” acela pe care fiecare dintre noi am putea să…